legalizari-iasi

Legalizări

Copia legalizată a unui act îi permite titularului să își dovedească un drept sau o calitate prin prisma altui document decât actul în original. Pentru a putea legaliza copia unui act, va fi nevoie să prezentați la notar documentul în original. Notarul va compara copia adusă de dumneavoastră cu exemplarul în original pentru a putea, ulterior, să legalizeze copia. Copia legalizată nu are un termen de valabilitate precis, așadar va rămâne valabil o lungă perioadă de timp.

Pentru a se legaliza copia unui document, nu este necesar ca proprietarul să se prezinte personal și nici nu este nevoie de procură pentru împuternicire. Oricine poate solicita legalizarea unei copii, chiar dacă actul în original nu îi aparține. Nu se vor verifica identitatea, domiciliul sau capacitatea solicitantului.

Pentru legalizarea unei copii a unui document veți avea nevoie de documentul în original și/sau un duplicat al actului respectiv. De asemenea, veți completa o cerere de legalizare pe loc, la biroul notarial.

În legătură cu timpul de așteptare, acesta este unul redus. Legalizarea copiilor de pe documentele de stare civilă sau de studii în limba română se face pe loc sau în aceeași zi. Excepție fac actele notariale emise de alte notariate și pentru care sunt necesare verificări suplimentare. În cazul în care aveţi un volum mare de acte de legalizat, vă puteţi programa telefonic în prealabil pentru a evita o așteptare îndelungată.

Exemple de acte în original care se pot legaliza:

Acte de stare civilă:

  • certificat de naştere;
  • certificat de căsătorie;
  • certificat de deces;
  • certificat de divorţ.

Acte de studii şi aptitudini:

  • foaie matricolă;
  • diplomă de bacalaureat;
  • diplomă de licenţă;
  • diplomă de masterat;
  • permis de conducere etc.

Acte de identitate:

  • carte de identitate, buletin.

Alte acte emise de către autorități:

  • cazier judiciar;
  • carte de identitate autovehicul;
  • talon auto etc.

Un caz aparte este cel al documentelor plastifiate. Se pot legaliza şi copii ale documentelor originale plastifiate. În cazul legalizării copiei unui document plastifiat, se va face această mențiune în cadrul încheierii de legalizare deoarece plastifierea îngreuneaza verificarea autenticităţii actului, şi, respectiv, a elementelor de siguranţă ale înscrisului original (suport material, semnătură, ştampilă, sigiliu, timbru sec etc.). Există posibilitatea ca anumite instituții să solicite expres copii legalizate de pe un exemplar neplastifiat al actului. În această situație, vă puteți adresa instituţiei care a eliberat actul şi să solicitaţi un duplicat.

Programați-vă prin formular de contact sau la: 0720 055 116

TOP